342
La Poiana, încă o inițiativă a primarului Marian Șerban se bucură de succes. Pentru că a promovat un proiect fezabil, Primăria a obținut finanțare nerambursabilă, de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru realizarea de piste pentru bicicliști.
Suma alocată de AFM este de 3,7 milioane de lei – adică valoarea maximă pe care o putea accesa o comună cu mai puțin de 5.000 de locuitori.
„Din bugetul propriu, administrația publică locală de la Poiana urmează să susțină cheltuielile neeligibile, în cuantum de aproximativ 42.000 de lei. În această perioadă se derulează procedura de obținere a avizelor necesare pentru demararea investiției” – ne-a spus primarul Marian Șerban.