vineri , 24 mai 2019

Joi, 14 martie, președintele PRO ROMANIA, Victor Ponta, s-a aflat într-o vizită în județul Dâmbovița. Au fost vizitate 7 societăți comerciale din orașele Titu și Târgoviște, precum și un depozit agricol din comuna Baleni. In toate intalnirile, presedintele Victor Ponta si conducerea PRO ROMANIA DÂMBOVIȚA au fost primiți extraordinar, încă o dovadă că dambovitenii nu au uitat cât de benefică a fost guvernarea Ponta pentru județul nostru. De asemenea, a avut loc o vizită la Primăria Baleni.

În încheierea vizitei în județ, a avut loc o întâlnire cu activul de partid la Clubul Studenților din Târgoviște, unde peste 600 de persoane l-au întâmpinat cu căldură pe fostul premier!

Atmosfera deosebită nu a putut fi perturbata de încercarea disperată a PSD-ului de a deturna sensul acțiunii prin plantarea la intrarea în incintă a unor indiviziniste indivizi cu comportament deviant, infracțional, aduși se pare contra cost dintr-un cartier marginas al orașului Pucioasa, a caror misiune clară era aceea de a denigra sensul acțiunii noastre. Drept dovadă că au fost trimiși cu această temă, când Victor Ponta a mers să discute cu ei, au dispărut imediat in mulțime! Aceste practici dezvăluie frica și disperarea care au cuprins PSD-ul…

 

Biroul de presă PRO ROMANIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *