În urma desfășurării, în municipiul Târgoviște, a manifestațiilor de protest din zilele de 29 și 30 martie, jandarmii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 59.950 de lei, pentru participarea la adunări publice nedeclarate și nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19. Totodată, au fost constatate două fapte de natură infracțională- detonare de petarde și fumigene, iar persoanelor în cauză li s-au întocmit actele de sesizare, acestea fiind înaintate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.
“Permanent, pe timpul desfășurării acestoradunări publice, echipele de dialog ale inspectoratului au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.Menționăm faptul că aceste acțiuni de protest s-au desfășurat în mod pașnic fără a se înregistra violențe, nefiind nevoiți să intervenim pentru restabilirea ordinii publice.
Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară”- se precizează într-un comunicat al IJJ Dâmbovița.