Duminică după-amiază, în intervalul orar 15:00-19:00, poliţişti de la Serviciul Rutier au constatat și sancționat 97 de contravenții la regimul circulației. Majoritatea, respectiv 73 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Ca măsură complementară, față de șapte dintre șoferii care au depășit viteza legală. a fost dispusă şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
În cadrul aceleiași acțiuni, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Pucioasa au oprit pentru control, în comuna Glodeni, un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani.
Întrucât în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a fost indicat un rezultat cu o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cu dosar penal s-a ales și un tânăr de 21 de ani, din comuna Ragu, surprins în timp ce se deplasa pe DN 61deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule din cursul lunii decembrie 2023.