Fiind asociată cu primăvara, ziua de 8 Martie este legată simbolic de flori. Mai exact laleaua este ,,mascota” internațională a sărbătorii. Această floare reprezintă primăvara și gingășia, deci trebuie oferită femeilor de ziua lor.
Sunt istorici care susţin că sărbătoarea este inspirată din legendele despre zeii Olimpului, potrivit cărora grecii au închinat zeiţei Cybele, zeiţa pământului şi mama tuturor zeilor, festivalul Hilaria desfăşurat de pe 15 până pe 18 martie. Legenda zeiţei Cybele a fost preluată şi în mitologia romană, prin urmare cultul ei este sărbătorit și în calendarul roman.
Anglia, Duminica maternităţii
Duminica Maternităţii
Istoria Zilei Femeii începe însă undeva în jurul anilor 1600, când în Anglia se sărbătorea “Duminica maternităţii”. Cu această ocazie, bărbații aveau o zi liberă, când mergeau în vizită şi duceau mamelor prăjituri. Obiceiul primise numele “mersul la colindatul mamei” şi în acea zi fiecare mamă din Regat primea o prăjitură tradiţională, după care mamele dădeau copiilor binecuvântarea.
Mai târziu, sărbătoarea a fost reluată în Statele Unite, reinventată însă mai puţin de dorinţa omagierii mamei, ci ca manifest împotriva inegalităţilor sociale şi a discriminării dintre sexe.
Tot americanii au “transformat” sărbătoarea femeii într-una dedicată mamei, iar preşedintele George Washington (1732 – 1799) a contribuit în mod simbolic la această tradiţie, după ce a adresat mamei sale o declaraţie înduioşătoare în public.
Abia la începutul secolului XX, deci 110 ani mai târziu, la Copenhaga, apare pentru prima dată ideea unei sărbători oficiale dedicate femeii. Astfel, în 1910, în capitala Danemarcei, 8 Martie a fost declarată „Ziua Femeii”, fiind adoptată apoi şi în Austria şi Elveţia.
Greva muncitoarelor din Sankt Petersburg
Şapte ani mai târziu cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg ziua de 8 Martie primeşte o nouă conotaţie. Ziua femeii a fost recunoscută că sărbătoare internaţională în 1977, printr-o rezoluţie a Naţiunilor Unite, devenind apoi o tradiţie în majoritatea ţărilor din Europa şi în SUA.
În ţara noastră, 8 Martie se sărbătoreşte din perioada regimului comunist, mai exact după ce Lenin a închinat ziua pentru omagierea femeii militare, mai puţin militante ca în America, în URSS.
Un alt moment istoric pentru lupta femeilor şi pentru însemnătatea zilei de 8 Martie, este tragedia de la fabrica Triangle Shirtwaist – New York, din 25 martie 1911, când într-un incendiu cauzat de nerespectarea siguranţei angajaţilor, au murit peste 140 de oameni, majoritatea femei. Tragedia a scos în stradă peste 100.000 de protestatari, femei şi bărbaţi.