Pentru o informare corectă a cetățenilor, Prefectura Dâmbovița reamintește că obligațiile cetățenilor și măsurile de restricție impuse diferă de la o localitate la alta. Seturile de măsuri sunt aprobate în funcție de indicele incidenței infectărilor cu coronavirus din ultimele 14 zile, la mia de locuitori, după cum urmează:
Obligații instituite atunci când rata de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori
– este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului
– sunt permise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane
– sunt permise organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
– este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00
– este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective
-este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului
– este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii
Obligații instituite atunci când rata de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 locuitori
– este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului
– este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00
– este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective
-este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului
– este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii
– sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
Obligații instituite atunci când rata de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori
– este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise
– sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte
– este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor
– este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc
– este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități cu mențiunea că se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective
– sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
MĂSURI GENERAL OBLIGATORII
ÎN PERIOADA 15 OCTOMBRIE -13 NOIEMBRIE 2020
– se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) atât în spaţii închise, cât și în spații deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente
– nu este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci
– se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale
– în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri
– prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară
Important de reținut: Restricțiile impuse diferă de la o localitate la alta!
85