La solicitarea prefectului județului Dâmbovița, Aurelian Popa, a avut loc o ședință privind necesitatea creșterii capacității de tratare în secțiile de terapie intensivă din cadrul unităților spitalicești din județ, având în vedere situația epidemiologică actuală la nivel național și județean.
Au participat la această întâlnire directorul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și managerii spitalelor suport COVID-19 din Târgoviște, Pucioasa, Găești și Moreni.
Astfel, în perioada următoare, se va proceda la creșterea numărului paturilor destinate pacienților COVID-19, așa cum au fost asumate în plan. A fost adusă în discuție problematica lipsei personalului medical în specialitățile ATI și pediatrie, urmând a se solicita instituțiilor de resort posibilitatea reducerii acestui deficit.
De asemenea, a fost avizată de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița înființarea unui număr 14 paturi de terapie acută necesare tratării pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, câte 5 paturi de terapie acută pentru unitățile sanitare din Pucioasa și Găești urmând a se aviza și operaționaliza 5 paturi pentru Spitalul Municipal Moreni.
Cu privire la asigurarea unităților sanitare cu echipamente de protecție pentru perioada următoare, la nivelul ISU Dâmbovița se va centraliza necesarul, în vederea solicitării acestuia către Comitetul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Totodată, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița au subliniat necesitatea găsirii de soluții pentru eventuala evacuare a pacienților din secțiile de terapie intensivă în cazul unui incendiu, respectiv facilitarea accesului în zona clădirilor spitalelor pentru mașinile din dotare.
A fost avizată și dispusă creșterea numărului de paturi la ATI!
182
postarea anterioară