duminică , 24 februarie 2019
Home / EDUCAȚIE / A FOST TIPĂRIT ALMANAHUL BISERICESC PE ANUL 2019, AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

A FOST TIPĂRIT ALMANAHUL BISERICESC PE ANUL 2019, AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Teologie ,istorie, misiune creștină- Frescă vie și cuprinzătoare a efervescenței spirituale și culturale a clericilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, Almanahul bisericesc pe anul 2019 evidențiază principalele preocupări pastoral-misionare și din perspectiva „Anului omagial al unității de credință și de neam” și „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918”, din partea profesorilor de teologie de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște și a celor de la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgoviște, precum și a unor distinși reprezentanți ai mediului academic.
Volumul aprofundează și contribuția Bisericii noastre strămoșești la realizarea Marii Uniri, evidențiind faptul că ea a menținut și a aprofundat nobila idee de unitate, nu doar prin intermediul tiparului, dar și ajutând, în mod concret, mai ales pe românii ardeleni, hirotonindu-le episcopi și preoți, construindu-le biserici și oferindu-le cele necesare cultului. Amintim, în acest context, și de sprijinirea educației și a culturii, prin înființarea de școli, pregătirea de dascăli, oferirea de cărți și burse, susținerea a numeroase opere artistice, ori promovarea, cu patriotism, a valorilor naționale și creștine.
De asemenea, sunt evocate momentele spirituale și culturale care au marcat viața religioasă de pe plan local, în acest An Centenar al Marii Uniri, precum: ceremoniile dedicate jumătății de mileniu de la sfințirea bisericii Mânăstirii Dealu, locul unde își află veșnică odihnă capul Primului Mare Întregitor de țară – Mihai Voievod Viteazul, cele dedicate târnosirii bisericii Sfântul Voievod Neagoe Basarab din cartierul Tineretului din Târgoviște, ori cele referitoare la bisericile de la Dumbrava, Viișoara și Brăteștii de Jos.
Pentru că anul 2019 este dedicat aniversării celor douăzeci de ani de slujire a lui Dumnezeu, a Bisericii și neamului românesc, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, sunt evocate și momente importante din cadrul acestei perioade: sfințirea Mânăstirii Dealu, din ziua de 8 septembrie 2001, cu ocazia celor 500 ani de la târnosirea ei și a celor 400 ani de la moartea martirică a Voievodului Mihai Viteazul; resfințirea Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din Târgoviște, după restaurarea substanțială (4 noiembrie 2001); resfințirea bisericii Mânăstirii Nucet (7 noiembrie 2004); lansarea ediției jubiliare a Primului Liturghier Ortodox din lume, tipărit de Ieromonahul Macarie cu jumătate de mileniu în urmă, comemorarea celor 500 ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, și primirea titlului de mitropolit (10 iulie 2008); proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab și aducerea și așezarea moaștelor Sfântului Ierarh Nifon, în Catedrala din Târgoviște, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României (26 septembrie 2009); stabilirea sărbătorii solemne și a Pelerinajului miilor de credincioși la moaștele Sfântului Ierarh Nifon, dimpreună cu Pelerinajul tinerilor din Eparhia noastră (10 august 2010); resfințirea bisericii Mânăstirii Stelea (10 septembrie 2017) și resfințirea bisericii Mânăstirii Dealu (10 iunie 2018), ambele după ample lucrări de restaurare.
Așa cum amintește, în Prefața volumului, Înaltpreasfinția Sa: „familia creștină a constituit una din prioritățile fundamentale, din punct de vedere pastoral-misionar a Eparhiei noastre, împreună cu aprofundarea colaborării dintre preoți și profesorii de Religie, la parohii, pentru a oferi o educație catehetică de calitate tinerilor noștri. De altfel, acestea vor fi aprofundate și intensificate și în anii care urmează, spre mai binele generațiilor tinere și a societății noastre”.
Este amintit faptul că anul 2019 a fost declarat, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. De asemenea „pe plan local, aniversăm și un deceniu de la aducerea și așezarea, pentru totdeauna, a moaștelor Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, în Catedrala din Târgoviște, dar și de la proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, care, alături de Sfântul Ierarh Nifon, este ocrotitorul Eparhiei noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *