miercuri , 18 iulie 2018
Home / ACTUALITATE / A VRUT SĂ DEA MITĂ ŞI A DAT DE NECAZ

A VRUT SĂ DEA MITĂ ŞI A DAT DE NECAZ

Share

          Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au prins în flagrant un tânăr în vârstă de 25 ani, în timp ce oferea drept mită suma de 500 lei unor agenți de poliție.

        În fapt, în urma denunțurilor a doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița formulate la sediul D.G.A. – S.J.A. Dâmbovița, a rezultat faptul că în cursul zilei de 18 mai a.c., aceștia au depistat în traficun tânăr care conducea un autoturism în care se afla o cantitate însemnată de material neferos pentru care nu deținea documente de proveniență, existând și suspiciunea că parte din aceste materiale să provină din săvârșirea de infracțiuni.

            Cu ocazia controlului, bărbatul le-a oferit în repetate rânduri agenților de poliție o sumă de bani pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu întocmească actele de constatare a faptei.

              În urma organizării activității de prindere în flagrant, acesta a fost depistat în timp ce oferea suma de 500 de lei celor doi agenți de poliție cu scopul menționat anterior. Făptuitorul a fost prezentat Tribunalului Dâmbovița, iar procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii  de dare de mită.

CITEȘTE ȘI ...

SE STRICĂ VREMEA: DÂMBOVIŢA SUB AVERTIZARE COD GALBEN DE PLOI ŞI VIJELII

       Meteorologii au emis astăzi  o avertizare de ploi abundente și instabilitate atmosferică, care vizează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *