Eveniment rutier grav la Scheiu de Sus, comuna Ludești. Miercuri, 23 august, puțin după ora 13.00, o autobetonieră a pătruns pe un segment de drum cu restricții de tonaj. Un podeț din lemn s-a rupt din cauza greutății foarte mari iar utilajul s-a răsturnat.
De la Detașamentul Găești au intervenit echipaje cu o autospecială de stingere, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimisă de la Detașamentul Târgoviște o autospecială de descarcerare.
La fața locului o persoană- șoferul imprudent, a fost evaluată de către echipajele medicale și transportată ulterior la spital.
„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 40 de ani, din Habeni, în timp ce a condus un autovehicul (cifă), a pătruns pe un segment de drum unde este interzis accesul vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, moment în care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Accesul din localitatea Ludești spre localitatea Cândești se efectuează pe drumurile județene 702 A și 702 B.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cauză, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”- a comunicat IPJ Dâmbovița.