Acasă ACTUALITATE Accident rutier comis de un tânăr beat și fără permis de conducere

Accident rutier comis de un tânăr beat și fără permis de conducere

de adrian

Polițiști de la Formațiunea Rutieră Moreni au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din localitatea I.L.Caragiale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era neînmatriculat.

Un conducător auto este cercetat de polițiștii găeșteni după ce a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar  un tânăr, de 21 de ani, din Bucșani, aflat sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor trei indivizi, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

 

You may also like

Lasă un Comentariu