Marți, 21 ianuarie, Primăria Comunei Odobești a organizat o amplă acțiune de salubrizare în zona Crovu, (Armane). Au fost convocați cetățenii beneficiari ai VMI (Venit minim de incluziune, fostul Ajutor social), primăria punând la dispoziție utilajele din dotare. Acțiunea a fost coordonată direct de primarul Ilie Radu și rezultatele nu au întârziat să apară. Întreaga zonă a fost curățată de gunoaiele aruncate la întâmplare iar edilul atrage atenția celor mai puțin civilizați că vor suporta consecințe în cazul în care nu
vor renunța la proastele obiceiuri.
„Aruncarea si depozitarea gunoaielor de orice fel, amplasarea de depozite necontrolate pe domeniul public se sancționează potrivit OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu amenda cuprinsa intre 400 si 2000 lei. Îngroparea si arderea acestora constituie infracțiune și se întocmește dosar penal.
Primăria Comunei Odobești va pune in aplicare dispozițiile Ordonanței de Guvern 2/2001 si 92/2021, care prevede si confiscarea utilajelor si vehiculelor folosite în aceste scopuri”- a transmis primarul Ilie Radu.