Doi adolescenți care foloseau aparate cu electroșocuri într-o stație de autobuz din municipiul Târgoviște, în scop de intimidare, au fost observați de un jandarm care era în timpul liber. Acesta a cerut ajutorul colegilor aflați în serviciu. Incidentul a avut loc marți după-amiază, în imediata apropiere a unui complex comercial din oraș.
O echipă din cadrul Jandarmeriei Dâmbovița a intervenit și i-a identificat pe tinerii în vârstă de 18, respectiv 14 ani, care folosiseră dispozitivele cu șocuri electrice ilegal.
Persoanele au fost conduse la sediul Jandarmeriei pentru continuarea verificărilor, minorul fiind însoțit de către unul dintre părinți. În urma efectuării controlului corporal, asupra acestora au fost găsite cele două dispozitive cu electroșocuri. Cei doi au afirmat că le-au achiziționat, recent, pentru autoapărare, iar situația din spațiul public se crease pe fondul unor neînțelegeri.
Jandarmii le-au întocmit celor în cauză acte de sesizare, care au fost înaintate Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.