Senatorul Adrian Țuțuianu, candidat Pro România la președinția Consiliului Județean Dâmbovița, a criticat condițiile în care se deschide noul an școlar, vina aparținând guvernării liberale pe toate palierele. Țuțuianu a criticat derobarea de responsabilitate, pasarea răspunderii administrațiilor locale și părinților.
“ M-am întâlnit cu oamenii pe stradă, veneau de la școală. O stare de nemulțumire, de revoltă pe care vreau să o împărtășesc cu voi și cu oamenii din județ. Erau oameni amărâți, cu 2, 3 sau 4 copii. Ce le-au spus directorii? Că elevii vor fi puși un pic la distanță. Asta nu e o problemă. Că vor fi orele ceva mai scurte. Și, în al treilea rând: că trebuie să-și aducă fiecare elev cel puțin câte 2 măști pe zi, de acasă. Faceți o socoteală, dacă ai 4 copii înmulțit cu 2 măști/zi înmulțit cu 5 zile pe săptămână și vedeți dacă oamenii ăștia au posibilitatea să-și trimită copiii la școală. De asemenea, nu era suficientă problema cu măștile, ci fiecare părinte trebuie să cumpere un recipient cu dezinfectant pentru că școala, li s-a spus, nu are resursele necesare, Primăria nu are resursele necesare. Situația este dramatică, iar președintele României e complet dezinteresat de subiect, deși a fost profesor, inspector la Sibiu. Ministrul Educației e expresia cea mai înaltă a agramatismului, ca profesor de limbă română. Trag și astăzi un semnal de alarmă și spun că prefectul Județului Dâmbovița și Consiliul Județean trebuie să se implice în asigurarea resurselor necesare pentru începerea în condiții foarte bune a anului școlar. Eu cred că găsim oricând la Consiliul Județean 1-2 milioane de lei ca să venim în sprijinul școlilor. După cum Prefectul trebuie să iasă din starea de pasivitate, de lene și să meargă în teritoriu, să vadă care sunt problemele”- a spus Adrian Țuțuianu, candidat Pro România la președinția Consiliului Județean Dâmbovița.