Comisia Europeană a propus alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din România, Bulgaria, Germania, Estonia și Italia care au fost afectaţi de fenomene climatice nefavorabile excepţionale în primăvară şi la începutul verii.
Astfel, Comisia a propus alocarea a 21,6 milioane de euro României, 10,9 milioane de euro Bulgariei, 46,5 milioane de euro Germaniei, 3,3 milioane de euro Estoniei şi 37,4 milioane de euro Italiei. Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste ţări care şi-au pierdut o parte din producţie şi, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectaţi, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale. Odată adoptate, autorităţile naţionale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 şi să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali.
Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plăţile defalcate pe lună până la sfârşitul lunii aprilie şi nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat. Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenţei şi supracompensarea.
„Această propunere de alocare a 120 de milioane de euro din rezerva pentru agricultură a PAC reprezintă un gest de susținere și de solidaritate cu fermierii care au nevoie de ajutor. Foarte important este că alocarea poate fi completată cu până la 200% din fonduri naţionale și poate oferi un sprijin semnificativ fermierilor care au suferit daune şi au pierdut venituri. Fermierii noştri nu sunt singuri în lupta împotriva schimbărilor climatice”-a comentat pe acest subiect deputatul PSD Marian Țachianu, cunoscut specialist în agricultură.