Ieri noapte, în jurul orei 23:48, un piteștean de 49 de ani a fost depistat de polițiștii de la Serviciul Rutier, pe Drumul Național 72, în localitatea Șuța Olteni, în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În jurul orei 01:15, în aceeași zonă, polițiștii au surprins o tânără de 20 de ani, din Bolovani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
În ambele situații polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.