După mai multe zile în care Dâmbovița s-a confruntat cu o creștere alarmantă a numărului pacienților cu COVID-19, Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean, a făcut un apel public și a cerut insistent cetățenilor să respecte regulile pe care le presupune activitatea cotidiană pe parcursul stării de alertă:”Nu mă panichez și înțeleg foarte bine ce înseamnă o situație de criză. Fac însă apel către toți locuitorii, să înțeleagă că această relaxare, nerespectarea măsurilor de distanțare, nu este benefică. Vom ajunge foarte curând să nu mai avem locuri pentru internări.”
Președintele Alexandru Oprea a amintit că s-a ajuns la 428 de cazuri și 18 decese în Dâmbovița, la această oră fiind internate 208 persoane, din care 62 la Secția de Boli Infecțioase a SJUT. A subliniat și faptul că ritmul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus este mult mai ridicat comparativ cu perioada stării de urgență, când media a fost de 2-3 cazuri pe zi, existând riscul real de a fi depășită capacitatea spitalelor din județ.
Nu în ultimul rând, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a criticat factorii decidenți de la București pentru că nu au prevăzut testarea personalului înainte de redeschiderea creșelor și grădinițelor, riscurile ce decurg de aici fiind extrem de ridicate. Cât despre Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, comentariul a fost sec:”E sublim dar lipsește cu desăvârșire!”
Concluzia la finalul declarației președintelui Oprea a fost aceea că, în cazul în care nu va interveni o schimbare majoră de abordare și de comportament din partea cetățenilor “ne îndreptăm cu pași repezi spre impunerea unor măsuri drastice!”
Alexandru Oprea, președinte CJD: “Ne îndreptăm cu pași repezi spre impunerea unor măsuri drastice!”
75