Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, împreună cu instituțiile de specialitate delegate, respectiv Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională Fitosanitară si Agenția Națională pentru Zootehnie, desfășoară controlul la fața locului pentru cererile unice de plata depuse in Campania 2020.
Efectuarea controlului pe teren reprezintă o cerință obligatorie impusă de legislația comunitară și o etapă premergătoare efectuării plăților finale.
La nivel national, esantionul de control conține un număr total de 56.493 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic .
In judetul Dambovita, vor fi controlati 218 fermieri dintre cei 23.486 care au solicitat sprijin prin cererea unica in acest an, dupa cum urmeaza: 151 de fermieri vor fi verificati prin control clasic pe teren si 67 de fermieri prin teledetectie.
Totodată, subliniem faptul că orice fermier care solicită sprijin financiar din fonduri europene si naționale trebuie să respecte normele de ecoconditionalitate pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.
Respectarea ecocondiționalității este obligatorie inclusiv pe parcelele nesolicitate la plată și pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției.
În conformitate cu Ordinului nr.175/23.06.2020, pentru modificarea art.1 lit.c) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.66/2020 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2020 să efectueze controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.
APIA: 151 de fermieri vor fi verificati prin control clasic pe teren si 67 de fermieri prin teledetectie
166