Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură- Centrul Județean Dâmbovița, informează că au fost stabilite cuantumurile Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii pentru anul de cerere 2021 și a inceput fluxul de autorizare la plată a acestor scheme.
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.294/02.03.2022 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic pentru anul de cerere 2021, valoarea plafonului este de 223.976.951 euro și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dupa cum urmeaza: ANT 1 – culturi în teren arabil – 11,94 euro/ha, ANT 2-3 – in /cânepă pentru fibră – 8,60 euro/ ha, ANT 4 – tutun – 2.584,54 euro/ha; ANT 5 – hamei – 355,82 euro/ha; ANT 6 – sfeclă de zahăr – 78,13 euro/ha; ANTZ 7 – sector lapte bovine – 19,04 euro/tona; ANTZ 8 – sector carne bovine – 66,28 euro/ cap; ANTZ 9 – ovine / caprine- 4,73 euro/cap.
In judetul Dambovita, vor beneficia de Ajutoare Nationale Tranzitorii 20.067 fermieri, impartiti pe urmatoarele scheme de plata: ANT 1 – culturi în teren arabil – 18.088 fermieri; ANT 4 – tutun – 1 fermier; ANTZ 7 – sector lapte bovine – 372 fermieri; ANTZ 8 – sector carne bovine – 1286 fermieri; ANTZ 9 – ovine / caprine – 320 fermieri.
Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 398 din 1 octombrie 2021.