Duminică, 6 octombrie, jandarmii au depistat o persoană care oferea spre vânzare pește din autoturismul proprietate personală în târgul săptămânal din localitatea Băleni.
A fost confiscată cantitatea de 118 kg de pește din speciile crap, caras și novac, iar bărbatului, în vârstă de 30 de ani, i-au fost întocmite actele de sesizare pentru comercializare de pește fără documente de proveniență, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176 din 2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.
Autovehiculul folosit pentru transportul mărfii a fost confiscat, iar actele de sesizare vor fi înaintate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.
Cantitatea de pește a fost reținută de către reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, ulterior aceasta fiind predată pentru distrugere Primăriei Comunei Băleni.
Sunt reamintite următoarele prevederi legale:
– comercializarea fără documente de proveniență a peștelui constituie infracțiune;
– documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării;
– prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, bon fiscal, aviz de însoțire a mărfii, documentele vamale sau orice alte documente stabilite prin lege.