Nu puțini au fost aceia care și-au dat ochii peste cap atunci când Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Ba au vărsat chiar o lacrimă de crocodil și s-au scremut serios să explice gestul fostului premier. În fapt, nu este mare lucru de explicat! Orban a plătit cu funcția pentru că Partidul Național Liberal a pierdut alegerile, ceea ce se traduce inclusiv printr-o ofensă gravă la adresa președintelui Iohannis. Pentru că acesta a fost pus într-o situație jenantă, după ce a făcut atâta campanie împotriva PSD. Plus că a fost obligat practic să iasă în fața întregii țări, să facă niște calcule aritmetice trase de păr, să explice că dreapta politică a câștigat alegerile (și nu PNL, așa cum și-ar fi dorit).
“Partidele de centru dreapta au obținut peste 50% din voturi la alegerile parlamentare” și se „cristalizează rapid o coaliție” din acest spectru politic „care va putea propune un guvern”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la prima ieșire publică după parlamentarele de duminică. Un discurs în care n-a suflat o vorbă despre victoria PSD, aflat pe primul loc, cu peste patru procente avans față de următorul clasat.
Revenind la demisia lui Orban, a venit într-un context sensibil pentru Partidul Național Liberal și înaintea unor negocieri dure anunțate déjà de USR-PLUS, prin vocea lui Dacian Cioloș. Acesta a spus aproape în clar că nu va accepta un premier care s-a “remarcat” prin pierderea alegerilor și asta nu este totul. USR-PLUS va lupta pentru portofolii cheie, precum Sănătatea și Fondurile Europene iar PNL va trebui să facă față și pretențiilor UDMR. Foarte probabil speranța liberalilor rămâne tot la președintele Iohannis care, asta e sigur, va avea parte de multă bătaie de cap cu majoritatea de dreapta despre care a spus că a văzut-o conturându-se…