Sala de conferințe a Camerei de Comerț Dâmbovița, a găzduit un atelier de educație financiară pentru elevii entuziaști de la Scoala „Matei Basarab” Targoviste.
În cadrul sesiunii, copiii au învățat despre povestea banilor și evoluția lor, de la sistemul de troc la monedele și bancnotele din zilele noastre, totul printr-o activitate interactivă.
De la experții Camerei, elevii au învățat cum să economisească inteligent și să își stabilească obiective financiare clare și de foarte mult interes a fost tema despre importanța bugetului personal și prioritizarea cheltuielilor.
„Atelierul a fost un adevărat succes, datorită implicării și curiozității celor mici! Ei ne-au surprins cu întrebări bine gândite și idei creative despre cum își pot gestiona „veniturile” din alocații.
Le mulțumim cadrelor didactice care au încurajat această inițiativă și îi felicităm pe toți participanții pentru deschiderea lor către învățare”- ne-a declarat Ștefania Stroica, director general al Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița.