marți , 20 noiembrie 2018
Home / ACTUALITATE / ATENŢIE DRUMARI, NINGE LA SFÂRŞITUL IERNII…

ATENŢIE DRUMARI, NINGE LA SFÂRŞITUL IERNII…

Share

        După o iarnă de huzur, în care n-au avut altă treabă decât să păzească stocurile de sare şi nisip, ori să tot organizeze, până spre intrarea în postul Paştelui, licitaţii pentru atribuirea contractelor de deszăpezire, drumarii vor avea, în sfârşit, posibilitatea să demonstreze de ce sunt în stare. Pe considerentul “de ce ce ţi-e   frică  nu scapi”, de sâmbătă şI până la mijlocul săptămânii viitoare vor avea şi ei parte de acţiune: meteorologii anunţă căderi abundente de zăpadă şi geruri năprasnice, ceea ce, obligatoriu, pe la noi înseamnă mari probleme în trafic. În consecinţă, după ce au ratat uvertura, adică ninsoarea destul de însemnată cantitativ şi poleiul de azi noapte, când n-au împrăştiat măcar o lopată de antiderapant pe drumuri destul de intens circulate, ne facem datoria să-i avertizăm că va ninge zilele următoare. Să nu-i mai ia ca din oală, să nu mai fie surprinşi bieţii oameni că ninge atunci când nimeni numai credea. Adică după o iarnă pentru ei ca-n poveşti, în care primii ghiocei au răsărit înainte de mijlocul lui februarie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *