luni , 16 iulie 2018
Home / ADMINISTRAȚIE / AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PRIMELE OBIECTIVE DE INVESTIŢII DIN ZONA FOSTEI UNITĂŢI MILITARE DE LA GARĂ

AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA PRIMELE OBIECTIVE DE INVESTIŢII DIN ZONA FOSTEI UNITĂŢI MILITARE DE LA GARĂ

Share

Pe terenul preluat de consiliul judeţean de la MApN (fosta unitate militară de la Gara de Sud)  au început primele lucrări, la obiective care vor transforma complet o suprafaţă de 26 de hectare în cea mai modermă zonă comercială şi de agrement a Municipiului Târgovişte. Este vorba despre execuţia reţelelor de apă şi canalizare precum şi a DJ 720 E, care va face legătura între gară şi şoseaua de centură a oraşului. Cu acest prilej a avut loc şi o vizită în teren, la care au participat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, primarul Cristian Stan, senatorul Adrian Ţuţuianu, dpt. Cornel Ştefan, Ionuţ Săvoiu, administratorul public al judeţului şi reprezentanţi din partea constructorilor. Drumul şi infrastructura de apă şi canalizare vor fi realizate cu bani de la guvern, alocaţi prin PNDL şi în zonă vor mai fi finanţate din bani publici construcţia stadionului, amenajarea sediului RAR, construcţia de locuinţe prin ANL. Este prevăzută realizarea unui parc în suprafaţă de 1,6 hectare iar cu fonduri private va fi construit primul mall din oraş.

CITEȘTE ȘI ...

BAZIN DE ÎNOT ACOPERIT ÎN MUNICIPIUL MORENI

Primarul Municipiului Moreni, Constantin Dinu, a precizat că, în următoarele săptămâni, va începe implementarea a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *