vineri , 19 aprilie 2019
Home / STIRI TARGOVISTE DAMBOVITA (page 5)

STIRI TARGOVISTE DAMBOVITA

ÎNTÂLNIRI INTERACTIVE ÎN CADRUL PROIECTULUI “ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA LUMEA”

Polițiști de la Serviciul  prevenire au organizat o serie de întâlniri cu părinți, cadre didactice și specialiști din domeniul focus grup, în cadrul Proiectului “Împreună putem schimba lumea”. Interacțiunea de grup a avut ca temă “Bazele comportamentului civilizat”. Într-o atmosferă relaxantă, fiecare participant și-a expus propriile idei și percepții în …

Citește mai mult »

Deputat Carmen Holban, declaraţie de presă

        Cu cât se apropie alegerile prezidenţiale din acest an, cu atât preşedintele Klaus Iohannis îşi depăşeşte tot mai mult atribuţiile conferite de înalta sa demnitate. De câteva luni bune, şeful statului ignoră cu desăvârşire prerogativele constituţionale ale funcţiei sale, şi, pentru a suplini lipsa de acţiune şi viziune de …

Citește mai mult »

TÂRGOVIŞTE: PROIECT PENTRU PRIMELE PATRU STAŢII DE ÎNCĂRCARE A AUTOMOBILELOR ELECTRICE

Târgovişte este primul municipiu din ţară care a obţinut finanţare, de la Administraţia Fondului de Mediu, pentru  achiziţia şi instalarea de staţii de încărcare pentru automobilele electrice. Este vorba despre patru posturi de încărcare, care vor fi amplasate la Piaţa Bărăţiei, la Stadion, în centru-  zona Bibliotecii Judeţene I H …

Citește mai mult »

PNDL VA FINANŢA ŞI PROIECTE DE ÎNFIINŢARE/EXTINDERE REŢELE DE ALIMENTARE CU GAZE SAU ENERGIE ELECTRICĂ

Camera Deputaţilor a aprobat modificările aduse la OUG nr. 28/2013, care asigură cadrul legislativ pentru extinderea Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Potrivit amănuntelor prezentate de dpt. Cornel Ştefan, preşedinte executiv PSD Dâmboviţa, vor putea primi finanţare prin acest program şi proiectele de amenajare sau extindere a reţelelor de alimentare a …

Citește mai mult »

PROGRAMUL VIZITEI LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU, MODIFICAT DIN CAUZA VREMII

“Din cauza condițiilor meteo nefavorabile suntem nevoiți să modificăm programul vizitei în județul Dâmbovița, din 12 aprilie 2019, a președintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu.”- ni s-a transmis prin intermediul unui comunicat de presă. Astfel, agenda va cuprinde deplasări la doi agenţi economici din reşedinţa de judeţ, o întâlnire, la ediul Arhiepiscopia , …

Citește mai mult »

MUZEELE COMPLEXULUI NAȚIONAL MUZEAL ”CURTEA DOMNEASCĂ” VOR PUTEA FI VIZITATE ÎN MINIVACANŢA DE PAŞTE

Zilele libere legale acordate cu prilejul Sărbătorilor Pascale și Zilei Internaționale a Muncii  (1 Mai) reprezintă un prilej deosebit pentru dâmboviţenii şi turiştii care doresc să afle informaţii importante despre istoria vechii Cetăţi de Scaun. Pentru ei sau pentru cei care doresc să petreacă aceste zile într-un mod aparte, muzeele …

Citește mai mult »

Pentru o corectă informare a opiniei publice, cu privire la Legea Bugetului de Stat, instituția Consiliului Județean Dâmbovița face următoarele precizări. Conform Legii 50/ 2019, Legea Bugetului de Stat, pe anul 2019, alocarea sumelor cotei de 7,5% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat, în …

Citește mai mult »