luni , 20 mai 2019
Home / INFO NAȚIONAL / Avertisment dur al analiştilor: Situaţia economică are numeroase similitudini cu perioada premergătoare crizei din 2010 !

Avertisment dur al analiştilor: Situaţia economică are numeroase similitudini cu perioada premergătoare crizei din 2010 !

Un studiu recent scoate în evidenţă faptrul că trei din cinci analiștii financiari membri ai CFA România consideră piața imobiliară din principalele orașe ale țării ca fiind supra-evaluată și doar un sfert dintre ei cred că prețurile de pe segmentul imobiliar sunt cele corecte. În mare, situaţia are numeroase similitudini cu  perioada premergătoare crizei din 2010 iar despre cursul viitor  euro/leu, media consensuală anticipată de detinatorii  certificarii CFA (Chartered Financial Analyst) arată că euro poate atinge 4.79 lei în următoarele 6 luni, optimiștii văzând un curs al euro de 4.7 lei iar pesimiștii, 4.9 lei/euro. Aşa cum s-a dovedit până acum, estimările CFA sunt foarte riguroase, analiștii lor estimând în aprilie 2018 un nivel al euro de 4.75 lei, adică exact cât e euro în prezent.

Nu lipsit de importanţă este că trei  analiști financiari din cinci cred că prețurile vor crește (doar unul din 10 crede că inflația va scădea). Cei mai pesimiști văd un maxim al inflației din iunie de 5%, în vreme ce optimiștii spun că prețurile nu vor crește într-un ritm mai mare de 3.2%.  În plus, opt analiști din zece consideră că într-un orizont de 6 luni condițiile de afaceri se vor înrăutăți, iar jumătate dintre ei cred că presiunile de pe piața muncii vor crește.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat în luna mai 2011 și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include și întrebări referitoare la evaluarea condițiilor curente macroecnomice. Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepția grupului de analiști membri ai CFA România privind evoluția piețelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor și riscurilor, cât și un indicator fundamental de prognoză privind evoluțiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor și inflației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *