luni , 15 octombrie 2018
Home / ACTUALITATE / AVERTIZARE COD GALBEN DE PLOI ŞI VIJELII

AVERTIZARE COD GALBEN DE PLOI ŞI VIJELII

Share

         Agenția Națională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă ce se vor înregistra în municipiul Bucureşti precum şi în 29 de județe din țară, valabilă până marți seara. 


Astfel, începând de astăzi, de la ora 10:00  şi până mâine, 24 iulie, ora 23:00, municipiul București și județele Suceava, Bacău, Vaslui, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa se află sub Cod galben de vreme rea.  În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi averse local torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă acumulate vor fi de peste 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.

Totodată, ANM avertizează că instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *