Urmare a continuării cercetărilor efectuate de polițiști sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, luni, 28 octombrie, față de un bărbat de 41 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Cercetările sunt efectuate pentru comiterea infracțiunii de șantaj, bărbatul fiind bănuit că, la data de 13 septembrie, a amenințat cu acte de violență o femeie de 42 de ani, pentru recuperarea unor bani împrumutați de la mama sa, de 70 de ani, cercetată la rândul ei într-un dosar de camătă.
Bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă.
Anterior, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de camătă, pentru administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind indisponibilizate mai multe bunuri și bani, iar femeia bănuită de comiterea faptei se află de asemenea sub o măsură preventivă.