Față de un bărbat de 54 de ani, din Lungulețu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Acesta este cercetat într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, stabilindu-se că, la data de 22 septembrie, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, și-ar fi agresat fizic soția, o femeie de 53 de ani.Femeia bătută crunt a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tot pentru 24 de ore și tot pe bază de ordonanță a fost reținut și un individ de 28 de ani, din Bezdead. Acesta a fost reținut ca urmare a plângerii formulate de fosta concubină , că a încălcat ordinul de protecție emis.
Din cercetările efectuate, polițiștii au constatat că, în seara de 21 septembrie, în timp ce persoana vătămată s-ar fi aflat într-o stație de alimentare cu carburant, fostul concubin al acesteia, un bărbat de 28 de ani, s-ar fi apropiat la mai puțin de 200 de metri și ar fi vorbit cu femeia.