Șapte persoane sunt cercetate de polițiștii din Moreni, sub coordonarea procurorului de caz , după ce inițial au fost reținute pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Bănuiții sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, după audieri fiind plasate sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, în ziua de 20 mai, pe strada Poiana Ruzii din Iedera, pe fondul unui conflict spontan, unul dintre bănuiți, în vârstă de 31 de ani, împreună cu fratele acestuia, ar fi agresat fizic și ar fi lovit cu opiatră un tânăr de 17 ani.
Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Două zile mai târziu, pe strada Principală, victima, împreună cu alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, din Iedera, l-ar fi agresat pe bărbatul de 31 de ani.
Tot pe fondul conflictului spontan produs anterior, o femeie de 24 de ani, din Iedera, în timp ce se afla pe strada Poiana Ruzii, ar fi agresat fizic o altă femeie de 36 de ani.