Vineri, 11 aprilie, în jurul orei 23:43, a fost anunțată prin SNUAU 112 producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Scheiu de Jos. Mai exact, un bărbat a semnalat că un autoturism era avariat într-un șanț.
Din primele verificăria reieșit că un bărbat de 39 de ani, din comuna Ludești, în timp ce a condus autoturismul pe raza comunei, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un șanț.
În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită. După producerea evenimentului, șoferul a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști pe raza comunei Cobia.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.