118
Un șofer de 35 de ani, din comuna Mogoșani, în timp ce a condus un autoturism pe raza localității , a acroșat și accidentat un consătean de aceeași vârstă, care se deplasa pe bicicletă.
Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului fiind indicat un rezultat cu valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.