duminică , 21 iulie 2019
Home / INFO NAȚIONAL / BLAT PENTRU MENŢINEREA PENSIILOR SPECIALE ?!

BLAT PENTRU MENŢINEREA PENSIILOR SPECIALE ?!

La Senat, ca primă Cameră sesizată, a picat la vot propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL, prin care pensiile speciale erau eliminate. În favoarea proiectului au votat 20 de senatori, 52 au fost împotrivă şi 8 s-au abţinut. Propunerea legislativă prevedea ,  prin abrogarea sau modificarea unor articole de lege din mai multe acte normative care reglementează activitatea mai multor categorii de persoane, eliminarea, după cum este stipulat şi în titlul proiectului, a “pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”.

Vorbim despre o lege necesară din două motive principale: este vorba despre un act de echitate pentru 4,5 milioane de pensionari ale căror venituri sunt calculate în funcţie de vechime şi pe principiul contributivităţii. În al doilea rând, statul nu mai poate susţine plata acelor pensii uriaşe, chiar dacă este “mascată” în bugetele unor ministere. Legea a fost respinsă prin votul majorităţii PSD-ALDE, scuza  liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, fiind aceea  că, pentru această temă a pensiilor speciale, de serviciu şi a indemnizaţiilor este necesară o discuţie elaborată pe fiecare categorie de pensie în parte.Senatorul Florina Presadă a anunţat susţinerea USR pentru “proiectul în sine” iar  Eleonora Hărău, de la PNL, a explicat, după votul de respingere, că, deşi proiectul “are lacune de tehnică legislativă, are meritul de a deschide problema rezolvării unei situaţii în legătură cu care oprobriul public este uriaş”.Mai tranşant, UDMR a propus eliminarea tuturor pensiilor speciale și de serviciu, precum și a indemnizației senatorilor și deputaților asemănătoare pensiei speciale.

Faptul că a fost promovat un proiect “cu lacune de tehnică legislativă” şi au fost numai 20 de voturi “pentru”, ne duce însă cu gândul la un blat ordinar, puţini dintre aleşi fiind dispuşi să renunţe la câteva mii bune de lei pe lună, doar pentru a se face dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *