luni , 14 octombrie 2019
Home / EDITORIAL / BOSCHETARII DIN PRESĂ ŞI COCALARII DE LA PARTID

BOSCHETARII DIN PRESĂ ŞI COCALARII DE LA PARTID

După un interminabil şir de veşti frumoase, avem parte, în fine, şi de ceva scandal a’ la Cluj. Nu este împlicată administraţia publică locală, nici conducerea judeţului, cum se întâmplă, de regulă, prin zonele mai sărmane ale ţării. Nici vorbă de aşa ceva. Veninul s-a revărsat în spaţiul public după ce  o scrisoare de protest a   Asociației Profesioniștilor de Presă – Cluj, care semnalează comportamentul aberant şi limbajul obscen al   noului șef al organizației PSD din județ, un anume Liviu Alexa, fost transmisă premierului Viorica Dăncilă și conducerii social-democrate. În replică, “pârâtul” s-a lansat într-un atac virulent la adresa semnatarilor, pe care i-a numit papagali, boschetari de presă, analfabeți, jignind la grămadă, colegi şi colege.

Într-un delir verbal cum n-am mai auzit de când îl apucau pandaliile pe defunctul Vadim Tudor, departe însă de talentul şi tuşa de pamfletar a maestrului, acest Alexa nu pregetă să îşi arate trăsături de caracter de care s-ar ruşina orice om normal: “Băi, nene, care jurnaliști? Eu sunt jurnalist. Probabil dna Dăncilă a aruncat-o la gunoi (scrisoarea n.n.), eu am fost curios să o citesc, să văd la ce se referă și dați-mi voie să vă spun că după ce am lecturat-o (…) am vrut să mă sinucid. Am vrut să mă sinucid pentru că mi-am dat seama că oamenii ăștia atât de realizați pur și simplu mă detestă. Numai că m-am gândit că am o carieră în spate, am un copil în brațe ceea ce de exemplu Fernoagă sau Șoica nu au. Tare triști sunteți, bă, nici un copil nu sunteți în stare să faceți”, a transmis live, pe Facebook acest Liviu Alexa, în timp ce se afla la volan.

Departe de a fi buricu’ pământului, omul pare incapabil să priceapă că odată intrat în politică nu mai poate fi jurnalist, conflictul de ordin etic şi am spune chiar de interese, atâta timp cât are acces la puşculiţa cu bani publici, fiind evident. Aproape la fel de dezagreabilă precum “live-ul” acestui politician-măscărici este situaţia în care se complac liderii PSD, care n-au  avut nicio reacţie. Ştim că nu iubesc presa dar cineva tot ar trebui să probeze puţin curaj, să stopeze asemenea ieşiri care numai bine nu fac imaginii oricum şifonate a partidului. Pentru că noul “minibaron” de la Cluj nu face decât să continue un lung şir de atacuri la ziariştii care au refuzat să se facă preş pentru politicieni : a fost la început aroganţa lui “Bombonel”, i-a urmat exemplul unul ca Mischie (exponent al primei generaţii de baroni prea plini de ei şi de osânza agonisită din furăciune), care evalua cărţile după grosime, ca să continue “tradiţia” Bunea Stancu, trecut şi el prin puşcărie. Ce să mai vorbim de “Ciordache” , casapul Codrin Ştefănescu ori  Oprişanul supărat pe ziariştii care n-au ochi decât pentru sărăcia lucie din Vrancea ori bolidul cumpărat din pensia mamei, fostă lucrătoare la “Confecţia” ? Ori de Brăiloiu, care s-a dat călcat pe bombeu, laolaltă cu deputatul mitralieră, ambii în timp ce făceau pe gărzile de corp ale lui Liviu Dragnea, pe vremea când acesta din urmă anexase România la Judeţul Teleorman? Cum spuneam, e timpul ca politicienii  care merită acest apelativ  să tragă de mânecă  acei colegi mai puţin cizelaţi, să le explice că ziariştii veritabili nu sunt duşmanii celor cinstiţi, dimpotrivă, prin munca şi mijloacele specifice meseriei, încearcă să slujească şi ei comunitatea, spunând adevărul.

P.S. Potrivit modificărilor la Codul Rutier, şoferii care transmit live pe Facebook în timp ce conduc, primesc 4 puncte penalizare şi între 6 şi 8 puncte de amendă. În cazul preşedintelui de filială de partid de la Cluj ar trebui să   se adauge suplimentar amendă și două puncte de penalizare pentru neportul centurii de siguranță. Din două una:  legea e doar pentru unii ori  poliţiştii clujeni au o reţinere când vine vorba de cocalarii de partid?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *