Anul trecut , an electoral, subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat au constituit în mai multe rânduri teme de campanie, electoratul cu venituri mici fiind, în mod deosebit, sensibil la astfel de subiecte. Cei mai vocali contestatari au fost cei de la Pro România, formaţiune care, deşi reprezentată, n-a avut statut de partid parlamentar, deci nu a primit nimic. Aşa a aflat majoritatea românilor că circul politic a fost extrem de costisitor în 2019, adică nu mai puţin de 256 de milioane de lei- cam 55 de milioane de euro din taxele şi impozitele cu care sunt cocoşaţi. Au aflat şi cum s-a ajuns la uriaşa sumă, cu mult peste ce alocă Parlamentul European grupărilor politice, adică de scamatoria făcută de puşcăriaşii Dragnea şi Vâlcov pentru a părădui şi în acest mod banul public. Dacă, potrivit legii, până în urmă cu trei ani, suma alocată subvenţionării partidelor politice nu trebuia să depăşească 0,04% din veniturile bugetare, infractorii au venit cu un amendament prin care subvenţia a ajuns la 0,04 din Produsul Intern Brut. În consecinţă, în doi ani, suma alocată partidelor a crescut de peste 20 de ori. Partea leului a revenit PSD, cu aproximativ 97 de milioane anul trecut, urmat de PNL, cu 44,7 milioane, USR 13 milioane, AlDE cu aproape 10 milioane , PMP şi UDMR cu câte 6 milioane de lei. Ca să se înţeleagă mai bine, banii tocaţi de partide în ultimii doi ani ar fi fost suficienţi pentru extinderea la patru benzi a DN 72, Bâldana Târgovişte şi modernizarea aceluiaşi drum până la Sinaia ori pentru construirea unuia dintre spitalele regionale.
Prin bugetul pe anul acesta, partidele primesc subvenţii nu după vechile criterii (care implicau numărul de voturi obţinute) ci în funcţie de numărul parlamentarilor pe care îi au înscrişi la data 1 ianuarie 2020. Intră astfel “în cărţi” şi Pro România, partidul lui Victor Ponta, ceea ce denotă o negociere politică, de unde şi “liniştea” pe acest subiect. Mai trebuie spus că limitele maxime ale subvenţiilor au fost reduse pentru anul curent la 181 de milioane de lei dar vorbim tot de o sumă uriaşă în raport de calitatea şi eficienţa actului politic.
BUGET (ÎNCĂ) FOARTE GENEROS CU PARTIDELE POLITICE
189