Istoria camerelor de comerț din România este strâns legată de procesul de modernizare a Principatelor Române. În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul Domnesc nr. 1363, privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Desființată în perioada comunistă, în data de 23 iulie 1990, prin Hotărârea nr. 799, publicată în Monitorul Oficial, a fost aprobată reînființarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Camera de Comerț Dâmbovița este o organizaţie autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, nonprofit, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor săi şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din țară şi din străinătate.
𝟐𝟑 𝒊𝒖𝒍𝒊𝒆 este o zi specială, care subliniază rolul esențial al Camerei de Comerț în dezvoltarea economică regională, în susținerea antreprenorilor locali și în promovarea mediului de afaceri.
Camera de Comerț Dâmbovița joacă un rol esențial în conectarea afacerilor cu oportunități de creștere și dezvoltare. Prin organizarea de evenimente, conferințe, seminarii, workshop-uri, camera de comerț contribuie la crearea unui mediu propice pentru schimburi comerciale și parteneriate strategice.
Camera de Comerț Dâmbovița își reafirmă angajamentul de a fi un pilon de susținere pentru dezvoltarea economică a județului, asigurându-se că vocea comunității de afaceri este auzită și că nevoile acesteia sunt adresate eficient, reprezentând o oportunitate de a realiza și de a trasa noi direcții pentru viitor.
Reprezentanți ai CCIA Dâmbovița au marcat evenimentul inaugural alături de colegii de la Camera de Comert si Industrie Prahova și București, într-un cadru deosebit la Ateneul Român, unde a avut loc un concert extraordinar susținut de 𝐎𝐫𝐜𝐡𝐞𝐬𝐭𝐫𝐚 𝐒𝐢𝐦𝐟𝐨𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐚𝐜𝐚𝐨, care a încântat audiența cu un repertoriu variat și interpretări remarcabile.
Seară a fost cu atât mai specială, deoarece a marcat o dublă aniversare: 𝟕𝟓 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊 𝒅𝒆 𝒓𝒆𝒍𝒂𝒕𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒑𝒍𝒐𝒎𝒂𝒕𝒊𝒄𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒊𝒂 𝒔𝒊 𝑹𝒆𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄𝒂 𝑷𝒐𝒑𝒖𝒍𝒂𝒓𝒂̆ 𝑪𝒉𝒊𝒏𝒆𝒛𝒂, precum și 𝟏𝟔𝟎 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒊̂𝒏𝒇𝒊𝒊𝒏𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒄𝒂𝒎𝒆𝒓𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒊𝒂.