Deputatul PNL de Dâmbovița a participat la masa rotundă „Capital, Inovație și Oportunități de business din SUA”, prima sesiune de dialog instituțional România-SUA pe inovație și tehnologii cu dublă utilizare. Dezbaterea a fost găzduită la Senat și organizat de Centrul de Transfer pentru Tehnologii Strategice și cu Dublă Utilizare/Bursa Română de Afaceri. Ecosistemul american a fost reprezentat de Capital Factory, cel mai activ investitor din Texas din 2010 și singurul loc, după Pentagon, unde liderii din apărare colaborează cu toate părțile implicate.
„Discuțiile au fost aplicate și au urmărit transformarea ideilor în proiecte, investiții și locuri de muncă. De ce contează astfel de întrevederi? Răspunsul este ușor de intuit: cresc competitivitatea României, stimulează parteneriatele și pot facilita transferul de tehnologie către industria noastră. În plan european, programul SAFE merge în aceeași direcție subliniată astăzi: achiziții moderne pentru apărare și dezvoltarea infrastructurii (drumuri și căi ferate pentru mobilitatea militară), adică proiecte concrete pentru securitate și economie”- a explicat deputatul Aurelian Cotinescu.
Parlamentarul liberal a adăugat că sunt oportunități care pot și trebuie fructificate la nivelul Județului Dâmbovița, unde există o tradiție iar industria este bine reprezentată, inclusiv pe partea de producție specială:
„Județul Dâmbovița poate deveni parte activă a acestui ecosistem de dezvoltare tehnologică: fabricile din Moreni, Mija, Dragomirești și Iveco (Petrești) înseamnă tradiție industrială și oameni pricepuți. Conectând aceste capacități la finanțări europene și parteneri americani, putem construi aici un hub dual-use (civil și militar)- cu investiții, tehnologie de vârf și produse fabricate în România.”
