Carmen Holban, deputat și președinte OFSD Dâmbovița, a participat, alături de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse – Natalia Intotero și alți colegi parlamentari, la întâlnirea organizată în cadrul Caravanei naționale „Fără bariere – Tot adevărul despre droguri”.
Un eveniment deosebit, care a prilejuit celor prezenți o experiență emoționantă, poveștile unor persoane care au suferit din cauza consumului de droguri fiind răvășitoare.
„Fiecare poveste spusă în fața tinerilor prezenți la Cinematograful „Independența” a fost o lecție de viață, un apel la conștiință și un semnal de alarmă pentru toți cei care pot fi tentați să încerce drogurile. Acum, mai mult ca oricând, lupta împotriva consumului de droguri trebuie să fie un efort comun”, ne-a precizat deputata Carmen Holban.