204
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, echipaje de pompieri de la Garda Voinești și Detașamentul Găești au intervenit pentru stingerea a două incendii, primul în camera unei centrale termice în comuna Mănești, al doilea la acoperișul unei case, pe strada Popa Tănase din orașul Găești.
În comuna Mănești flăcările nu s-au propagat în exterior, acestea fiind localizate în interiorul camerei centralei termice. În orașul Găești incendiul a afectat acoperișul casei pe o suprafață de circa 60 mp. Aici, pompierii au acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit un atac de panică.
Recomandări pentru siguranța locuinței sau gospodăriei:
- NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii;
- NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
- NU lăsați mijloacele de încălzire electrice în funcțiune, nesupravegheate;
- NU depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
- Asiguraţi verificarea, repararea și curăţarea periodică a mijloacelor de încălzire și a coșurilor de fum, numai cu personal autorizat.