Un incendiu puternic a fost anunțat vineri, în jurul orei 09:46, la o casă în comuna Glodeni, sat Schela. Detașamentul de Pompieri Pucioasa a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Garda de Intervenție Fieni cu o autospecială SMURD. În sprijin a fost trimisă și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta în mod generalizat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Au fost identificate două persoane cu atac de panică , asistate medical de către echipajul SMURD.
Tot vineri, în jurul orei 20:39, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în localitatea Săteni.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție la înălţime și o autospecială SMURD. Incendiul se manifesta în mod generalizat la nivelul mansardei și al acoperișului, fiind afectată o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.