Anume că, în vreme ce guvernul a anunțat majorarea pensiilor “de rând” cu 14%, începând din septembrie, INS a calculat că statul român a cheltuit 4,5 miliarde de lei, numai în primele șase luni din 2020, cu pensiile speciale. Fiind incluse aici toate pensile calculate pe alte criterii principale decât acela al contributivității.
Potrivit informațiilor furnizate, în primele șase luni din 2020 s-a cheltuit cu 4,5% mai mult cu pensiile speciale decât în perioada similară din 2019, în iunie 2020 fiind 155.000 de beneficiari de pensii speciale.
Din aceste pensii speciale, peste 9.500 de civili – magistrați, grefieri, diplomați, personal aeronautic civil sau funcționari parlamentari – au încasat, în primele șase luni din 2020, 563 de milioane de lei, în creștere cu aproape 9% față de perioada similară din 2019.
În ceea ce privește pensiile militarilor din Ministerul de Interne și cel al Apărării, sunt 145.000 de beneficiari, iar suma totală încasată în primele șase luni este de 3,93 miliarde de lei.
Casa de pensii a SRI a avut plăți, în primul semestru, de 338 de milioane de lei către 10.500 de beneficiari. Pensia medie plătită de SRI este de 5.385 de lei pe lună, mai arată.
Calcule simple arată că, în cazul pensiilor speciale pentru civili, media este de 9877 lei pe lună, iar la militari și polițiști de 4517 lei pe lună, adică de trei ori și jumătate mai mare decât pensia medie la nivel național, după majorarea cu 14%. Ca să nu mai vorbim de vârsta de pensionare, care este cu 15 ani mai mică în cazul “specialilor”. Asta să fie oare echitatea socială de care vorbesc politicienii până fac spume la gură ori de câte ori se apropie alegerile???