miercuri , 19 decembrie 2018
Home / ADMINISTRAȚIE / CENTENARUL UNIRII A FOST SĂRBĂTORIT CU FAST ŞI LA TÂRGOVIŞTE

CENTENARUL UNIRII A FOST SĂRBĂTORIT CU FAST ŞI LA TÂRGOVIŞTE

Share

Pe un ger cumplit, câteva mii de târgovişteni n-au pregetat să ia parte le ceremonialul militar şi religios dedicat Centenarului Unirii şi Zilei Naţionale a României. Cu tot frigul şi vântul tăios, am văzut lângă Monumentul Eroilor mulţi părinţi cu copiii de mână, tineri şi vârstnici deopotrivă. Ceremonialul a debutat cu trecerea în revistă a gărzii de onoare şi intonarea Imnului Naţional, după care a urmat slujba religioasă oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Mitropolit şi Arhiepiscop al Târgoviştei, având alături un sobor de preoţi.

Au luat apoi cuvântul ministrul Fondurilor Europene şi preşedinte interimar al PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, care a transmis mesajul premierului Viorica Dăncilă, Cristian Stan, primarul Municipiului Târgovişte, Daniel Comănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. De la ceremonie nu au lipsit senatorul Adrian Ţuţuianu, deputaţii Carmen Holban, Claudia Gilia, Cornel Ştefan şi Oana Vlăduca, cei doi viceprimari ai municipiului- Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, vicepreşedinţii CJD Luciana Cristea şi Alin Manole, şefii de instituţii deconcentrate . La Monumentul eroilor au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor publice , partidelor politice şi diverselor asociaţii, punctul culminant al manifestărilor fiind reprezentat de defilarea gărzii de onoare alăruri de care, în premieră, s-au aflat şi voluntari ai Crucii Roşii Dâmboviţa, una dintre cele mai active şi mai performante filiale din ţară.

CITEȘTE ȘI ...

BURSELE DE MERIT ŞI DE PERFORMANŢĂ PENTRU ŢOŢI ELEVII CARE ÎNVAŢĂ ÎN TÂRGOVIŞTE, INDIFERENT DE DOMICILIU

Primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a declarat într-o conferinţă de presă că “se va reveni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *