Joi, 24 aprilie, în jurul orei 11:20, echipaje medicale și de pompieri au intervenit în urma unui eveniment rutier produs în localitatea Tărtășești, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au fost identificate două victime de sex masculin, conștiente. Ambele au fost asistate medical și transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Din verificările preliminare, polițiștii au constatat că un bărbat, de 32 de ani, din comuna Tărtășești, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Județean 701 B, la intersecția cu Drumul Național 7, pe raza localității Tărtășești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bucureștean de 64 de ani.
În urma accidentului, șoferul de 32 de ani și un cetățean olandez, în vârstă de 43 de ani, pasager în primul autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.