Un accident rutier cumplit a avut loc miercuri dimineața, pe DN 71, o arteră foarte aglomerată, care începe să capete tristul renume de “drum al morții”. Puțin după ora 7, s-a produs un carambol în care au fost implicate trei autovehicule, anume un microbuz și două autoturisme. Au intervenit pentru asigurarea zonei la accident rutier un echipaj de la Detașamentul Titu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu ASAS. În ajutorul victimelor au ajuns la locul evenimentului două echipaje SMURD, unul de descarcerare și patru ambulanțe SAJ.
În urma impactului extrem de violent au rezultat cinci victime încarcerate, toate aflate în cele două autoturisme. In microbuz se aflau cinci pasageri, care nu au avut nevoie de ingrijiri medicale.
Până la ora 8, toate cele cinci persoane rănite au fost extrase din autoturisme de pompieri, preluate de echipajele de ambulanta SMURD si SAJ si transportate la UPU Targoviste.
Cinci victime încarcerate după un carambol pe DN 71, la Mircea Vodă
postarea anterioară