Acasă flash Circuitul de la Sângeriș este închis până pe 18 iunie!

Circuitul de la Sângeriș este închis până pe 18 iunie!

de adrian

Organizatorii etapei naționale de motocros de la Moreni, reamintesc faptul că circuitul de pe dealul Sângeriș este închis în aceste zile pentru lucrări de reamenajare:

„Întrucât lucrările de reamenajare și reconfigurare a circuitului de Motocros de la Moreni au început ESTE STRICT INTERZIS ACCESUL PE TRASEU în conformitate cu prevederile Regulamentului Federației Române de Motociclism!!! Circuitul va fi închis până în data de 18 iunie 2022, când va începe etapa a IV-a de la Moreni. Orice abatere de la această informare oficială va fi sancționată atât de F.R.M., cât și de organele abilitate. Vă mulțumim de înțelegere!”- transmit responsabili din cadrul primăriei și ai Clubului Flacăra.

Reamintim că Municipiul Moreni va fi gazda etapei a IV-a din Campionatul Național Individual al României la Motocros în perioada 17 – 19 iunie 2022. La competiție sunt așteptați la start peste 100 de sportivi de la cluburile din toată țara pe circuitul special amenajat de la Sângeriș, aceasta fiind organizată de Clubul Sportiv Municipal Flacăra Moreni, Primăria municipiului Moreni și Federația Română de Motociclism. Ca  noutăți pentru pentru acest an: un nou traseu pentru clasele de copii, trambuline noi, lărgiri de traseu, dar și o nouă configurație din punct de vedere tehnic și organizatoric la start.

Programul și Regulamentul particular sunt disponibile aici: Program MX 2022 – Moreni 17-19.06.2022    Regulament Particular MX 2022 – Moreni – 17-19.06.2022 – CSM Flacara Moreni

 

You may also like

Lasă un Comentariu