Cum ne-am obișnuit déjà, cam toate măsurile menite să prevină sau cel puțin să mențină răspândirea noului coronavirus în limite rezonabile, sunt precedate de un întreg circ de factură politică, fiecare partid încercând, la modul cel mai grețos, să obțină un câștig electoral. Au fost contre pe prevederile ordonanțelor militare, ale decretelor prezidențiale, ca să nu mai vorbim despre scandalurile din ultima ședință de plen. Urmează alegerile locale și asta ocupă agenda liderilor politici și nu grija pentru sănătatea românilor, pe care îi jelesc cu lacrimi de crocodil.
Ultimul argument în sprijinul afirmațiilor de mai sus? Disperarea cu care unii încearcă să își aroge meritul acordării de măști de protecție cu titlu gratuit. Dacă, inițial, s-a avut în vedere acordarea a câte 30 de măși pentru fiecare persoană, din motive politicianiste, evident, proiectul a căzut și vor primi câte 50 de asemenea dispozitive medicale doar “defavorizații”.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că în ședința de guvern a fost adoptată o OUG privind acordarea gratuită de măști de protecție către 2,3 milioane de persoane din categorii defavorizate. Și pentru că majoritatea a modificat în Parlament hotărârea de guvern privind starea de alertă, a mai trebuit adoptată o ordonanță, pentru ca măștile să fie distribuitede Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică. De parcă s-ar fi supărat persoanele din familiile beneficiare de ajutor social, beneficiarii de alocații pentru susținerea familiei,pensionarii cu pensii de până la 704 lei ori persoanele cu handicap în cazul în care ar fi primit măștile de la Ministerul Muncii, prin Poșta Română, cum s-a dorit inițial.
Oricum, întreg procesul este întârziat dată fiind obligativitatea portului măștilor în spații publice începând cu 15 mai, ca să nu mai vorbim despre un nou soi de “pomană electorală”. Este clar că cei mai săraci nu au cu ce să cumpere măști dar pensionarii cu 1000-1200 lei pe lună își permit asemenea lux? Apoi, de ce neapărat 50 de măști pentru un “defavorizat”? Stă toată ziua bună ziua în spații publice închise? Stă la coadă, la ghișee, să-și plătească taxele și impozitele? Sau era musai ca acești 2,3 milioane de alegători să fie gâdilați , să nu le fie îngrădit accesul prin magazine. Și încă ceva: pentru cei care muncesc, cei care plătesc dări la stat, s-a gândit careva să asigure mășit? Pentru cei care muncesc pe minimul pe economie și fac naveta cu autobuzul sau trenul, s-au gândit domnii politicieni că patru – cinci lei pe zi, cât costă două măști , înseamnă pâinea familiei pe o zi? Cu siguranță nu!
Circul politico- populist cotidian- episodul “măști pentru popor”
75