S-a împlinit un an de la învestirea primei doamne în funcția de prefect al Județului Dâmbovița și putem afirma, la modul obiectiv, că Gilia Claudia a confirmat așteptările celor care au mandatat-o cu încredere în această funcție de mare responsabilitate. Privind retrospectiv, promitea la acea dată că va încerca să facă o singură politică – politica oamenilor, că va fi alături de oameni și a fost una dintre primele schimbări în bine pe care am sesizat-o la vârful Instituției Prefectului. Claudia Gilia a impus un alt ritm de lucru și a cerut șefilor din instituțiile deconcentrate din subordine să termine cu lipsa de transparență, să arate înțelegere și mai multă deschidere față de problemele oamenilor.
Joi, 26 ianuarie, la împlinirea unui an de mandat prefectul Claudia Gilia a prezentat un bilanț cuprinzător și fără înflorituri. A avut verticalitate și tăria să recunoască faptul că încă mai sunt instituții conduse rigid, care nu comunică, la adăpostul unor regulamente și norme cel puțin discutabile. Sunt îmbunătățiri majore și pe acest palier dar eforturile de transformare și schimbare a mentalităților continuă.
La acest moment de bilanț i-a avut alături pe cei doi subprefecți- Corneliu Sălișteanu și Adrian Chițescu iar ca invitat pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în același timp unul dintre cei mai apropiați colaboratori.
„Vreau să-i mulțumesc doamnei prefect, dar și domnilor subprefecți, pentru colaborarea pe care am avut-o în acest an între Consiliul Județean Dâmbovița și Instituția Prefectului. Din punctul meu de vedere, a fost o colaborare foarte bună pentru dâmbovițeni și vreau să o felicit pe Claudia Gilia pentru modul în care a gândit această dezvoltare a instituției Prefectului. Trebuie spus lucrurilor pe nume, dacă acum un an de zile Prefectura Dâmbovița era într-un con de umbră, cred că astăzi este un pion important în județul Dâmbovița, așa cum trebuie să fie, cred că e o normalitate, și, bineînțeles, prin colaborare pe care Instituția Prefectului o are cu toate subordonatele din teritoriu. Vă urez mult succes, vă asigur de toată colaborarea Consiliului Județean Dâmbovița. Cred că cele mai importante proiecte pe care trebuie să le desfășurăm împreună sunt acelea pentru dezvoltarea comunităților locale și tot ceea ce ne-am propus pentru fiecare unitate administrativ teritorială, pentru mediul de afaceri, pentru învățământ, și așa mai departe, pentru toate domeniile, aceste proiecte trebuie să le ducem la bun sfârșit și, bineînțeles, să nu ne oprim aici”, a spus președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Claudia Gilia, prefect de Dâmbovița:
„Cifrele nu mint – am avut un an plin, un an în care am muncit şi am fost alături de oameni. Nu aş fi reuşit fără colegii din Instituția Prefectulul, fără sprijinul autorităților locale, în deosebi al domnului Preşedinte CJD, fără colegii din deconcentrate şi fără partenerii sociali care au fost de un real ajutor în îmbunătăţirea vieții dâmbovițenilor. Toți au conştientizat că în spatele unei funcții stă, în primul rând, responsabilitatea și seriozitatea cu care se implică fiecare în actul administrativ. Noi suntem în slujba cetățenilor, acesta a fost crezul nostru şi rezultatele vorbesc de la sine.
Am avut acţiuni, întâlniri de lucru, dezbateri, conferințe și consultări cu toate categoriile de cetățeni: de la elevi, până la sindicate, antreprenori, reprezentanți ai UAT-urilor dâmbovițene, pensionari, specialişti din diverse domenii. Am avut aproape Guvernul României și acest lucru s-a văzut de nenumărate ori, atunci când în judeţ l-am avut drept invitați pe membrii Guvernului şi voi aminti doar de vizitele Premierului, vicepremierului şi miniştrilor care dețin portofolii strategice/de interes pentru județul nostru (mă gândesc la agricultură, transporturi, economie, educație etc). Astfel, am reușit să facem din județul nostru unul in care Guvernul să aibă un partener de nădejde şi, spre care, să îndrepte o serie de investiţii strategice şi linii de finanțare.
În acest an am avut de gestionat o serie de situații de urgenţă şi calamitați naturale. Le-am gestionat cu succes cu ajutorul colegilor care s-au mobilizat şi care au demonstrat că echipele de la ISU, şi nu numai, sunt unele profesioniste şi capabile să intervină în astfel de situații. În acelaşi timp, Instituția Prefectului a fost într- un dialog permanent cu UAT-urile din judet. Primarii şi consilierii locali au fost mereu informați de ce oportunități au pentru a-și finanța proiectele din comunitate, ce modificări legislative au fost făcute şi au găsit în fiecare zi şi la orice oră uşa instituției deschisă pentru orice problemă au întâmpinat. Sunt mândră că am reuşit să coordonez o echipă atât de bună. Într-un final, dâmbovițenii sunt cei care vor beneficia de tot efortul depus de noi în ultimul an.
Instituția Prefectului Dâmbovița va rămâne şi în 2023 un pilon în dezvoltarea județului. Vom fi liantul dintre Guvern şi autorități locale. Vom încerca să gestionăm cât se poate de transparent şi echitabil proiectele care vin să îmbunătățească calitatea vieţii oamenilor.”
Președintele Corneliu Ștefan și prefectul Claudia Gilia au scos în evidență relația foarte strânsă, de colaborare, dintre Prefectura Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița, care va continua cel puțin la același nivel, în beneficiul dâmbovițenilor și pentru dezvoltarea județului pe toate segmentele- economic, social și administrativ.