În urma finalizării procedurilor de achiziții publice, în scurt timp va începe construirea unei baze sportive în vecinătatea Complexului Turistic și de Natație din Târgoviște. Obiectivul este finanțat prin Compania Națională de Investiții, și are o valoare de aproximativ șase milioane de lei. La acest nou obiectiv de investiții va fi un teren de fotbal cu tribună de 500 de locuri, cu nocturnă, un teren multifuncțional de volei, baschet, tenis, de asemenea cu iluminat. Va fi construită și o clădire de vestiare și amenajată o parcare de aproximativ 50 de locuri.
„O veste bună vine și în legătură cu baza sportivă pe care o vom realiza lângă Complexul Turistic și de Natație. A fost atribuită execuția investiției, urmând ca lucrările să înceapă în perioada următoare. Tot în două- trei luni de zile va fi finalizată baza sportivă de lângă CSȘ Târgoviște, investiție accesată de administrația publică locală tot prin Compania Națională de Investiții. Adăugând sala de sport din campusul Universității Valahia, înseamnă că avem în total trei investiții importante pe ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii sportive din municipiu”- a declarat primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan.