Administrația Națională de Meteorologie a actualizat informarea meteorologică și a emis două mesaje de avertizare meteorologică care vizează județul Dâmbovița, astfel:
Avertizare meteorologică COD GALBEN, valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 16 – 11 ianuarie, ora 22 în care sunt vizate precipitații însemnate cantitativ în tot județul Dâmbovița și intensificări ale vântului în zona montană a județului. În intervalul menționat, va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. La altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marți spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
Avertizare COD PORTOCALIU valabilă în 10 ianuarie, ora 18 – 11 ianuarie, ora 22 în care sunt vizate precipitații abundente. În zona montană din județul Dâmbovița vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații în general de peste 50…60 l/mp. Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief și ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.
ISU Dâmbovița a luat măsura înştiințării tuturor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea fenomenelor meteorologice prognozate, pompierii dâmbovițeni fiind pregătiți să intervină în sprijinul comunităţilor.
Recomandări adresate cetățenilor:
-curăţați şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apei.
-nu atingeți echipamentele electrice dacă sunteți ud ori stați în apă.
– dacă sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele şi identificați un spaţiu care vă garantează protecţia.
Orice situaţie care poate pune în pericol viaţa unui cetăţean trebuie anunțată în cel mai scurt timp la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!