joi , 17 ianuarie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / COMPANIA DE APĂ NU MAJOREAZĂ TARIFELE ÎN 2019

COMPANIA DE APĂ NU MAJOREAZĂ TARIFELE ÎN 2019

Share

Într-o conferinţă de presă de sfârşit de an, ec. Adrian Dumitru, directorul general al Companiei de Apă Târgovişte- Dâmboviţa SA, a vorbit despre rezultatele economice bune înregistrate în ultimele 12 luni, care au permis atât achitarea datoriilor şi plăţilor curente cât şi respectarea programului de investiţii. Compania a încheiat primul program major de reabilitare , extindere şi modernizare a sistemelor de apă- canal din Dâmboviţa, finanţat din fonduri europene şi pregăteşte implementarea unui al doilea proiect, finanţat prim Programul Operaţional Infrastructură Mare, componenta mediu.

Cu adevărat important pentru consumatorii casnici este că , potrivit managerului Adrian Dumitru, tarifele nu vor fi majorate anul viitor, urmând să rămână la valorile actuale, adică 3,81lei/mc apă , respectiv 3,52lei/mc canalizare, la care se adaugă TVA. Un alt aspect remarcat de Adrian Dumitru a fost acela că, de la locul trei pe ţară, ca nivel al tarifelor practicate, CADT a coborât pe locul 17, ceea ce înseamnă că, în comparaţie cu alţi operatori regionali, tarifele sunt rezonabile.

CITEȘTE ȘI ...

CONTRACTUL DE EXECUŢIE A ŞOSELEI DE CENTURĂ, ÎN PROCEDURĂ DE REZILIERE

      Primarul Municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că a fost iniţiată  procedura de reziliere …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *